Jurnalul de-o Viata



Cei in varsta sunt fixisti. De cateva zile tot caut prin oras un capot inchis la culoare, dar imprimat cu flori. Capotul cu care sta la noi, verde, material de polar, deja s-a tocit in coate de cat sta sprijinit in el, in fata televizorului. I-am aratat bunicii n modele de halate, dar pentru ca nu aveau flori, mi-au fost refuzate. Ma infurii uneori pe ea si-i spun, esti mai mofturoasa ca un copil. Dar ma pun langa ea, si-mi mai trece, cand imi spune tot felul de secrete. Am avut un jurnal de cand eram mica pana prin anii ’80. Da mi l-a ars Gheorghita (bunicul) odata, ca scrisesem despre el urat acolo. Scrisesem asa, 9 iulie 1981. Ne-am dus la floare de tei cu Felix si Stefanel. Era sa cada un copac peste noi. Cand am venit acasa, Gheorghita facea o cocina in curte. Al dracului om. Peste cateva zile, bunica a cautat jurnalul. L-a intrebat pe bunicul unde e jurnalul. El a spus sec, pe foc. De ce ai facut asta? Pentru ca ma blamai, a fost raspunsul lui. Si gata cu jurnalul de o viata. Pe prima pagina, isi aduce aminte bunica, era desenata o casa. Era casa parinteasca, o casuta atat de mica, incat incapea in beciul casei unde m-am mutat cand m-am maritat.

Vreau Acasa la Mine



De cand a venit la noi e nelinistita. Nu pot sa mor in deplasare. Vreau acasa, acasa la mine. Asa de departe sunt de casa, ma simt ca in Canada, ne tot repeta. Isi asteapta moartea. Ne tot repeta ca rolul ei pe ast pamant s-a terminat, si ca Gheorghita, adica bunicul, o asteapta. Mama, incearca zi de zi sa ii faca pe plac, o lasa maestra, sef in bucatarie, i-a donat camera de oaspeti, ii taie unghiile de cate ori vrea, e dadacita ca un bebe, dar bunica are alte planuri. Ne tortureaza fara sa vrea cu ideile ei fixe ca vrea acasa, ca deja facem glume pe seama asta. Ca sa mai uite de ale ei, ma pun deseori langa ea in pat si ii pun tot felul de intrebari. Iar raspunsurile zici sa sunt replici din filme sau citate din viata unui filosof autohton. Bunica poarta mereu batic, legat la gat, de abia i se vede fata. Si acum are ochii mari, dar spalaciti, un pastel de culori intre verde si maro. Parul ei este si acum blond, doar cateva suvite ii sunt albe, si-l poarta prins intr-un elastic, sub forma de coc, in varful capului. Zbarciturile fetei sunt multe, mi-e rusine sa i le numar. 


Dinti nu mai are deloc, dar poarta din cand in cand o proteza, foarte haioasa, cu strungareata in fata. Dar are numai partea de sus a protezei, caci partea de jos e o adevarata poveste, un episod din filmele lui Kusturica. Bunicul a murit pe neasteptate in aprilie 2006. Bunica, fara niciun copil pe aproape s-a apucat de facut singura pregatirile pentru inmormantare. A inceput cu mortul, pe care, dupa ce l-a spalat si imbracat, l-a facut vesel. Cum? Punandu-i in gura, in partea de jos, o proteza dentara, ca sa arate mai bine, vorba bunicii. „O alta proteza pe care am avut-o, mi-au mancat-o porcii, povesteste bunica. Purtam proteza mai mult in buzunar. Si odata, cand m-am dus sa le dau mancare ciuculanilor (porcilor), a cazut pe nesimtite si proteza mea. Cand am vazut ca imi ia porcul proteza si o tine intre dintii lui, era foarte comic, dealtfel, m-a luat isteria. Daca i-ar fi facut cineva analizele, sigur avea surplus de calciu. Acuma rade cand isi aduce aminte. Prima oara de cand e la noi si-a adus aminte ca nu are proteza la masa, cand incerca si nu reusea sa manance o bucata de varza murata.

La o Barfa cu Bunica



La multi ani bunica mea, la cei 86 de anisori ai tai! Pentru ca pe lumea asta mi-a mai ramas doar scrisul pe blog, imagineaza-ti bunica draga ca ceea ce vei citi in continuare, o discutie de a noastra de acum cativa ani, citesti dintr-o revista glamour-oasa preferata de a ta. Sa stiti ca bunica mea chiar citeste reviste glossy si chiar imi rasfoieste blogul. Am o sarcina foarte grea azi, sa scriu viata bunicii in cateva randuri. Si cate imi cereti sa scriu despre moartea bunicii? Ii intreb ironic pe ai mei. Bunica mea, Lenuta, in varsta de 86 de ani, a tras sa se odihneasca la hanul nostru in iarna lui 2007. Totul parea minunat in prima zi a sederii sale, era incantata de baie, struguri si televizorul color, dar totul s-a ruinat cand a vazut niste poze cu bunicul mort, cu al ei calut, Cezar, facut salam la spanioli, si cand a vazut casa, casa ei cuibusor de veselii cum ii place sa si-o alinte. Cu toate ca acolo nu mai exista provizii, porc, pisic sau macar soareci, acoperisul sta sa cada si nu mai are sobe functionabile, bunica vrea acasa.