Jurnalul de-o Viata



Cei in varsta sunt fixisti. De cateva zile tot caut prin oras un capot inchis la culoare, dar imprimat cu flori. Capotul cu care sta la noi, verde, material de polar, deja s-a tocit in coate de cat sta sprijinit in el, in fata televizorului. I-am aratat bunicii n modele de halate, dar pentru ca nu aveau flori, mi-au fost refuzate. Ma infurii uneori pe ea si-i spun, esti mai mofturoasa ca un copil. Dar ma pun langa ea, si-mi mai trece, cand imi spune tot felul de secrete. Am avut un jurnal de cand eram mica pana prin anii ’80. Da mi l-a ars Gheorghita (bunicul) odata, ca scrisesem despre el urat acolo. Scrisesem asa, 9 iulie 1981. Ne-am dus la floare de tei cu Felix si Stefanel. Era sa cada un copac peste noi. Cand am venit acasa, Gheorghita facea o cocina in curte. Al dracului om. Peste cateva zile, bunica a cautat jurnalul. L-a intrebat pe bunicul unde e jurnalul. El a spus sec, pe foc. De ce ai facut asta? Pentru ca ma blamai, a fost raspunsul lui. Si gata cu jurnalul de o viata. Pe prima pagina, isi aduce aminte bunica, era desenata o casa. Era casa parinteasca, o casuta atat de mica, incat incapea in beciul casei unde m-am mutat cand m-am maritat.

Vreau Acasa la Mine



De cand a venit la noi e nelinistita. Nu pot sa mor in deplasare. Vreau acasa, acasa la mine. Asa de departe sunt de casa, ma simt ca in Canada, ne tot repeta. Isi asteapta moartea. Ne tot repeta ca rolul ei pe ast pamant s-a terminat, si ca Gheorghita, adica bunicul, o asteapta. Mama, incearca zi de zi sa ii faca pe plac, o lasa maestra, sef in bucatarie, i-a donat camera de oaspeti, ii taie unghiile de cate ori vrea, e dadacita ca un bebe, dar bunica are alte planuri. Ne tortureaza fara sa vrea cu ideile ei fixe ca vrea acasa, ca deja facem glume pe seama asta. Ca sa mai uite de ale ei, ma pun deseori langa ea in pat si ii pun tot felul de intrebari. Iar raspunsurile zici sa sunt replici din filme sau citate din viata unui filosof autohton. Bunica poarta mereu batic, legat la gat, de abia i se vede fata. Si acum are ochii mari, dar spalaciti, un pastel de culori intre verde si maro. Parul ei este si acum blond, doar cateva suvite ii sunt albe, si-l poarta prins intr-un elastic, sub forma de coc, in varful capului. Zbarciturile fetei sunt multe, mi-e rusine sa i le numar. 


Dinti nu mai are deloc, dar poarta din cand in cand o proteza, foarte haioasa, cu strungareata in fata. Dar are numai partea de sus a protezei, caci partea de jos e o adevarata poveste, un episod din filmele lui Kusturica. Bunicul a murit pe neasteptate in aprilie 2006. Bunica, fara niciun copil pe aproape s-a apucat de facut singura pregatirile pentru inmormantare. A inceput cu mortul, pe care, dupa ce l-a spalat si imbracat, l-a facut vesel. Cum? Punandu-i in gura, in partea de jos, o proteza dentara, ca sa arate mai bine, vorba bunicii. „O alta proteza pe care am avut-o, mi-au mancat-o porcii, povesteste bunica. Purtam proteza mai mult in buzunar. Si odata, cand m-am dus sa le dau mancare ciuculanilor (porcilor), a cazut pe nesimtite si proteza mea. Cand am vazut ca imi ia porcul proteza si o tine intre dintii lui, era foarte comic, dealtfel, m-a luat isteria. Daca i-ar fi facut cineva analizele, sigur avea surplus de calciu. Acuma rade cand isi aduce aminte. Prima oara de cand e la noi si-a adus aminte ca nu are proteza la masa, cand incerca si nu reusea sa manance o bucata de varza murata.

La o Barfa cu Bunica



La multi ani bunica mea, la cei 86 de anisori ai tai! Pentru ca pe lumea asta mi-a mai ramas doar scrisul pe blog, imagineaza-ti bunica draga ca ceea ce vei citi in continuare, o discutie de a noastra de acum cativa ani, citesti dintr-o revista glamour-oasa preferata de a ta. Sa stiti ca bunica mea chiar citeste reviste glossy si chiar imi rasfoieste blogul. Am o sarcina foarte grea azi, sa scriu viata bunicii in cateva randuri. Si cate imi cereti sa scriu despre moartea bunicii? Ii intreb ironic pe ai mei. Bunica mea, Lenuta, in varsta de 86 de ani, a tras sa se odihneasca la hanul nostru in iarna lui 2007. Totul parea minunat in prima zi a sederii sale, era incantata de baie, struguri si televizorul color, dar totul s-a ruinat cand a vazut niste poze cu bunicul mort, cu al ei calut, Cezar, facut salam la spanioli, si cand a vazut casa, casa ei cuibusor de veselii cum ii place sa si-o alinte. Cu toate ca acolo nu mai exista provizii, porc, pisic sau macar soareci, acoperisul sta sa cada si nu mai are sobe functionabile, bunica vrea acasa.

Pentru o Lume mai Buna



Voi continua seria de Craciun cu o tema mai neobisnuita, cel putin pentru acest blog. Probabil ca va amintiti ca am mentionat deja pe facebook faptul ca am cumparat cadouri de Craciun pentru multi dintre prietenii mei, si v-am si promis ca va voi arata exact ce (mai dureaza putin, pachetelele inca nu sunt gata). Ceea ce multa lume nu stie insa este faptul ca ei nu sunt singurii privilegiati. Dar sa incepem cu inceputul, cu omul care a dat startul. Am fost crescuta de catre bunicii mei, am stat in liceu la parinti, iar de ceva timp m-am intors acasa, cum s-ar spune. Bunicul meu este iubirea vietii mele, este singurul om pe care il idolatrizez si pentru care mi-as da viata daca ar fi nevoie. Am invatat multe de la el, incepand de la reguli de conduita sociala si bune maniere, pana la cultura mai mult sau mai putin generala. De la el am invatat cum sa scriu (relativ) frumos, de la el am invatat matematica, si tot el m-a introdus in lumea fotografiei, pe care acum o iubesc atat de mult. Ceea ce multa lume nu stie despre el. Bunicul meu este inginer electrician, omul care a creat primul proiect de iluminare a catedralei din Timisoara (pacat ca s-au facut prea multe schimbari, nu demult ne miram ce haotic arata totul acum). Tot el a pus si bazele cercului de aeromodele din Dej (orasul lui natal), unul dintre primele din tara, premiat, la acea vreme, la nivel international. El are nenumarate premii ca inginer electrician... 


Creator de aeromodele, si ca fotograf, unele chiar internationale, si toate acestea fara sa numaram nenumaratele diplome la concursuri de fizica, chimie, matematica si multe altele. El este unul dintre putinii racordori (stiti voi, oamenii aia care pun corzi rachetelor de tennis sau badminton) care mai lucreaza manual in Romania. Dar, chiar si dupa cate am mentionat, tot mi-ar mai trebui ani intregi de scris pe blog ca sa va povestesc miliardele de motive pentru care il iubesc si il admir atat de mult. Asa ca voi trece direct la subiect, ca sa ma potrivesc cu perioada si cu tema Craciunului. Bunicul meu nu a uitat niciodata de unde a plecat, nu a uitat cat a avut de tras pana sa ajunga sa isi castige admiratia si respectul a nenumarati oameni. Nu a uitat niciodata faptul ca, in copilarie si in tinerete, a trebuit sa treaca prin foarte multe chinuri pentru a face o facultate, si nu a uitat niciodata nici macar un singur ajutor primit. Chiar si acum, continua sa faca bine de fiecare data cand are ocazia. De minim doua ori pe an, de sarbatori, pregatim impreuna pachetele pe care el le daruieste unor familii sarace, cu copii mici. Uneori merg si eu cu el, alteori nu, pentru ca, fiind intr-o stare prea proasta, mi s-ar sparge sufletul in miliarde de bucatele sa vad ca eu ma plang pentru prostii in timp ce acei copilasi nu au parte de nimic. Ma intreb cata lume daruieste ceva fara a astepta absolut nimic in schimb!

Cadouri pentru Ea



Buna seara, buna seara, am venit cu sanioara (nu am venit cu ea, dar imediat ma duc, pentru ca unde sunt acum, in Timisoara zapada e mare mare mare). Se apropie Craciunul (din august incoace pentru mine, dar asta e partea a doua), iar eu deja de vreo doua saptamani cumpar cadouri. Si, datorita faptului ca am fost complet absorbita de spiritul sarbatorilor, m-am gandit sa fac o serie de postari legate de Craciun. Pentru astazi, si pentru inca una sau doua postari de mai incolo, ma gandeam sa le dau o manuta (am maini minuscule, deci se intelege exprimarea) de ajutor domnilor care nu stiu ce cadouri sa ia doamnelor speciale din viata lor sau doamnelor care sunt nehotarate in legatura cu darurile pentru prietenele / mamele / surorile lor. Stiind ca marea majoritate prefera sa cumpere cadouri atat utile cat si dragute, ma gandeam sa incep seria de cadouri pentru ea cu produse electronice care ar fi alegeri ideale pe post de cadouri, urmand ca de-a lungul seriei sa incerc sa exploatez toate posibilitatile de cadouri. Pe scurt cadourile pe care ma gandesc ca le-ar putea primi persoanele dragi sunt: din categoria ingrijire corporala: epilator cu design girlie si dotari speciale, aparat anticelulitic cu vacuum; din categoria de ingrijire a parului: uscator de par tot cu design girlie, desigur, si cu functie de aer rece, set placa de intins parul plus perie, ondulator inovativ cu canale spiralate pentru bucle rapide; din categoria media: mp3 player micut si feminin, cu un design interesant, mp4 player simplu cu design feminin si cu slot de card pentru mai multa memorie, un aparat foto compact, argintiu cu usoare tente de roz.

Cum sa alegi Lenjeria Intima (Ghid pentru Barbati)



Stim cu totii ca sa alegi lenjerie pentru altcineva este o misiune aproape imposibila. Asa ca ma gandeam sa va dau cateva idei care sa va faca viata mai usoara atunci cand porniti pe acest drum. Cui vrei sa daruiesti lenjerie? Daca vrei sa cumperi lenjerie pentru iubita ta, doar tu poti sti ce sa alegi, in functie de personalitatea ei, de la cele mai simple pana la cele mai speciale si incitante piese. Pentru oricine altcineva, orienteaza-te in functie de relatia pe care o aveti. Ai grija sa nu intreci masura, nu poti darui lenjerie sexy oricui. In cazul in care cadoul tau se vrea a fi amuzant, pentru o buna prietena de exemplu, sau pentru o colega de birou, alege o piesa foarte dramatica, care sa dea de inteles ca este o gluma. Marimea (in special pentru sutien). Daca o stii, viata ta este de sute de ori mai usoara. Daca nu, prevad probleme mari la orizont! Totusi, este posibil ca vreo prietena apropiata sa stie astfel de secrete, ramane doar sa o convingi sa ti le impartaseasca. Oricum, daca nu se poate si nu se poate, si nimeni nu stie nimic despre asta, e clar ca doamna / domnisoara nu va primi un sutien anul acesta. 


Decat daca te furisezi catre sertarul ei cu lenjerie intima. Daca nu reusesti sa afli dimensiunile bustului, exista inca sperante: chiloti, dresuri, catsuits, camasi de noapte, babydolls, poate chiar si corsete! Multe dintre acestea se gasesc in marime universala, iar riscul de a da gres cu ele este aproape minim. Culoarea. Aici iarasi este o problema care tine de gusturi, dar se rezolva mult mai usor. Este evident ca daca nu suporta culoarea roz, vei alege o alta nuanta, la fel cum este clar ca daca o vezi mereu imbracata in alb nu vei alege lenjerie neagra sau in culori prea intense. Daca inca ai indoieli, la magazinele de specialitate gasesti vouchere cadou care, desi sunt mai putin personale, reprezinta o varianta mult mai sigura, iar cadorisita ta isi poate alege lenjeria preferata fara niciun cost suplimentar din partea ei. In plus, am vazut la unele magazine de lenjerie ca orice comanda plasata iti poate aduce banii inapoi sub forma unui voucher cadou, tot ce trebuie sa faci este ca, dupa plasarea comenzii, sa recomanzi concursul printr-un share pe facebook sau printr-un mail trimis catre trei prieteni.

Intamplarile unei Zile Deosebite



Dupa ce m-am straduit cateva minute, in penumbra bruna a camerei, sa-mi dau seama de ce trebuie sa ma trezesc, si dupa ce am inlaturat cu inima stransa fiintele fantastice care ma-nconjurau, (ramasite ale dialogurilor cu un amic, banuiesc), am pornit calculatorul, am pus de cafea si, cu muzica de la radio colorand treptat aerul, am inceput sa ma-mbrac. Pe drum spre muzeu ma gandeam la un amic si zambeam (zambetul rasarit spontan cand te gandesti la cineva e semn limpede de iubire). In fata mea, dintr-o tufa cu crengi rare, a aparut un pisic negru. l-am ademenit, i-am vorbit, m-am leganat nesigura pe tocuri incercand sa-l prind, dar pisicul imi dadea tarcoale de la distanta, foarte tacut, apoi a-nceput sfios sa roada o crenguta, in timp ce ma supraveghea cu coada ochiului, strengar. El l-a trimis, sunt sigura de asta, mi-am zis si mi-am continuat drumul, recunoscatoare. Aproape de birou m-am ciocnit de un coleg care se fastaceste adolescentin de fiecare data cand ma vede. M-am rosit si eu, de politete, si am povestit cu el una-alta, apoi am intrat singura in birou. Era frig. Peste cateva minute a aparut sefa (cat de sfichiuitor suna aceasta typo) cu condicuta stransa la piept, sa i-o semnez. 

Intrand, a zis ce zice de fiecare data, cu aerul vesel si tamp pe chip, je suis, cu e-ul deschis. Am incercat de vreo doua ori, timid, sa-i explic ca c’est moi etc, dar nu-i niciodata atenta. Asa ca-mi vine mereu s-o intreb tu es quoi, dar ma abtin. M-am apucat sa lucrez la postere, un task nou care mi s-a incredintat. E frig in continuare. De pe coridoare se aud vocile certarete ale unor colegi. Unul dintre ei, cu fatarnicia si rautatea lui de nedescris, are o rabufnire de mahalagioaica. Isi da arama pe fata tot mai des. Un lucru trist. Mai demult avea sufletul cat de cat linistit si limba mai putin ascutita. Imi amintesc o zi indepartata si calda de vara, cand beam vin cu el si-mi povestea cu haz despre copilaria lui. Iar acum este alt om, si nimeni nu poate face nimic. Ne pangarim pe zi ce trece tot mai tare si ne imbacsim sufletele, in vreme ce gurile noastre macina intr-una despre bunatate si toleranta. Dar ma gandesc imediat la cativa oameni (schimbul lui de scrisori este un catalizator foarte puternic pentru atomii amortiti ai sufletului) a caror prietenie calda da sens si speranta existentei mele altfel banale si sterpe.