Intamplarile unei Zile Deosebite



Dupa ce m-am straduit cateva minute, in penumbra bruna a camerei, sa-mi dau seama de ce trebuie sa ma trezesc, si dupa ce am inlaturat cu inima stransa fiintele fantastice care ma-nconjurau, (ramasite ale dialogurilor cu un amic, banuiesc), am pornit calculatorul, am pus de cafea si, cu muzica de la radio colorand treptat aerul, am inceput sa ma-mbrac. Pe drum spre muzeu ma gandeam la un amic si zambeam (zambetul rasarit spontan cand te gandesti la cineva e semn limpede de iubire). In fata mea, dintr-o tufa cu crengi rare, a aparut un pisic negru. l-am ademenit, i-am vorbit, m-am leganat nesigura pe tocuri incercand sa-l prind, dar pisicul imi dadea tarcoale de la distanta, foarte tacut, apoi a-nceput sfios sa roada o crenguta, in timp ce ma supraveghea cu coada ochiului, strengar. El l-a trimis, sunt sigura de asta, mi-am zis si mi-am continuat drumul, recunoscatoare. Aproape de birou m-am ciocnit de un coleg care se fastaceste adolescentin de fiecare data cand ma vede. M-am rosit si eu, de politete, si am povestit cu el una-alta, apoi am intrat singura in birou. Era frig. Peste cateva minute a aparut sefa (cat de sfichiuitor suna aceasta typo) cu condicuta stransa la piept, sa i-o semnez. 

Intrand, a zis ce zice de fiecare data, cu aerul vesel si tamp pe chip, je suis, cu e-ul deschis. Am incercat de vreo doua ori, timid, sa-i explic ca c’est moi etc, dar nu-i niciodata atenta. Asa ca-mi vine mereu s-o intreb tu es quoi, dar ma abtin. M-am apucat sa lucrez la postere, un task nou care mi s-a incredintat. E frig in continuare. De pe coridoare se aud vocile certarete ale unor colegi. Unul dintre ei, cu fatarnicia si rautatea lui de nedescris, are o rabufnire de mahalagioaica. Isi da arama pe fata tot mai des. Un lucru trist. Mai demult avea sufletul cat de cat linistit si limba mai putin ascutita. Imi amintesc o zi indepartata si calda de vara, cand beam vin cu el si-mi povestea cu haz despre copilaria lui. Iar acum este alt om, si nimeni nu poate face nimic. Ne pangarim pe zi ce trece tot mai tare si ne imbacsim sufletele, in vreme ce gurile noastre macina intr-una despre bunatate si toleranta. Dar ma gandesc imediat la cativa oameni (schimbul lui de scrisori este un catalizator foarte puternic pentru atomii amortiti ai sufletului) a caror prietenie calda da sens si speranta existentei mele altfel banale si sterpe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu