Pentru o Lume mai Buna



Voi continua seria de Craciun cu o tema mai neobisnuita, cel putin pentru acest blog. Probabil ca va amintiti ca am mentionat deja pe facebook faptul ca am cumparat cadouri de Craciun pentru multi dintre prietenii mei, si v-am si promis ca va voi arata exact ce (mai dureaza putin, pachetelele inca nu sunt gata). Ceea ce multa lume nu stie insa este faptul ca ei nu sunt singurii privilegiati. Dar sa incepem cu inceputul, cu omul care a dat startul. Am fost crescuta de catre bunicii mei, am stat in liceu la parinti, iar de ceva timp m-am intors acasa, cum s-ar spune. Bunicul meu este iubirea vietii mele, este singurul om pe care il idolatrizez si pentru care mi-as da viata daca ar fi nevoie. Am invatat multe de la el, incepand de la reguli de conduita sociala si bune maniere, pana la cultura mai mult sau mai putin generala. De la el am invatat cum sa scriu (relativ) frumos, de la el am invatat matematica, si tot el m-a introdus in lumea fotografiei, pe care acum o iubesc atat de mult. Ceea ce multa lume nu stie despre el. Bunicul meu este inginer electrician, omul care a creat primul proiect de iluminare a catedralei din Timisoara (pacat ca s-au facut prea multe schimbari, nu demult ne miram ce haotic arata totul acum). Tot el a pus si bazele cercului de aeromodele din Dej (orasul lui natal), unul dintre primele din tara, premiat, la acea vreme, la nivel international. El are nenumarate premii ca inginer electrician... 


Creator de aeromodele, si ca fotograf, unele chiar internationale, si toate acestea fara sa numaram nenumaratele diplome la concursuri de fizica, chimie, matematica si multe altele. El este unul dintre putinii racordori (stiti voi, oamenii aia care pun corzi rachetelor de tennis sau badminton) care mai lucreaza manual in Romania. Dar, chiar si dupa cate am mentionat, tot mi-ar mai trebui ani intregi de scris pe blog ca sa va povestesc miliardele de motive pentru care il iubesc si il admir atat de mult. Asa ca voi trece direct la subiect, ca sa ma potrivesc cu perioada si cu tema Craciunului. Bunicul meu nu a uitat niciodata de unde a plecat, nu a uitat cat a avut de tras pana sa ajunga sa isi castige admiratia si respectul a nenumarati oameni. Nu a uitat niciodata faptul ca, in copilarie si in tinerete, a trebuit sa treaca prin foarte multe chinuri pentru a face o facultate, si nu a uitat niciodata nici macar un singur ajutor primit. Chiar si acum, continua sa faca bine de fiecare data cand are ocazia. De minim doua ori pe an, de sarbatori, pregatim impreuna pachetele pe care el le daruieste unor familii sarace, cu copii mici. Uneori merg si eu cu el, alteori nu, pentru ca, fiind intr-o stare prea proasta, mi s-ar sparge sufletul in miliarde de bucatele sa vad ca eu ma plang pentru prostii in timp ce acei copilasi nu au parte de nimic. Ma intreb cata lume daruieste ceva fara a astepta absolut nimic in schimb!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu